În ultimele săptămâni microbiştii din întreaga lume caută zilnic să vadă meciurile disputate la Campionatul European de Fotbal UEFA, competiţie aflată la ediţia cu numărul paisprezece ce se desfăşoară în Polonia şi Ucraina.
În calitate de microbist, am o serie de factori, dacă le-aş putea spune aşa, pe care trebuie să-i îndeplinească orice transmisiune a unui meci. În primul rând, fiecare meci live pe care vreau să îl văd trebuie să aibă o calitate a imaginii decentă, adică cel puţin să nu fie pixelată.
În al doilea rând, calitatea sunetului trebuie să fie de la bună spre foarte bună, mai ales dacă meciul este comentat de comentatori cunoscuţi, care ştiu cu adevărat să comenteze un meci, fără a înclina balanţa în timpul comentariilor spre echipa favorită. Un alt factor pe care pun foarte mare accent este sincronizarea sunetului cu imaginea, deoarece foarte multe meciuri live de calitate slabă prezintă o problemă destul de importantă, din perspectiva mea de „urmăritor” de meciuri, desincronizarea dintre imagine şi sunet, adică se observă clar că sunetul a rămas în urmă în comparaţie cu imaginile. Aceştia sunt principalii factori pe care trebuie să-i îndeplinească orice meci live şi vă spun că aceşti factori i-am stabilit în urma urmării a zeci, dacă nu chiar sute de meciuri, aşa că ar fi bine să-i reţineţi şi în orice moment când vreţi să urmăriţi un meci live sau chiar orice transmisiune live pe internet să ţineţi cont de aceşti factori pentru a găsi transmisiunea care vă va oferi confort maxim pe timpul vizualizării.
Revenind la Campionatul European de Fotbal UEFA 2012, ce echipă credeţi că-l va câştiga? Părerea mea este că semifinala din această seară va fi câştigată de Spania, iar cea de mâine seară de către Germania, iar finala cred că va fi câştigată de Germania. Asta-i părerea mea. Voi ce spuneţi?