In conformitate cu noile directive europene, noua eticheta energetica va deveni obligatorie incepand din ianuarie 2012 si se va aplica tuturor echipamentelor frigorifice, masinilor de spalat rufe si masinilor de spalat vase. Electrolux se numara printre primii producatori de electrocasnice care au adoptat noul tip de eticheta.
Eticheta energetica identica in toate cele 27 de state ale Uniunii Europene
Noua eticheta clasifica electrocasnicele in functie de eficienta lor energetica, stabilind noi limite ale indicelui de eficienta energetica pentru produsele lansate pe piata. Astfel, aceasta contine trei clase energetice suplimentare, A+, A++ si A+++, pastrand totodata schema initiala de clasificare, de la A la G.
“Electrolux a sustinut introducerea noii etichete si s-a numarat printre primii producatori care au aplicat acest tip de eticheta pe produsele disponibile in magazinele din intreaga Europa. Fiind o companie orientata catre protectia mediului si inovatia tehnologica, era firesc sa sustinem o initiativa care incurajeaza performanta energetica a electrocasnicelor. Comparativ cu un aparat electrocasnic din clasa A, un echipament clasificat ca A+++ are un consum de energie cu 60% mai redus; unul din clasa A++, cu 40% mai redus; iar unul din clasa A+, cu 20% mai mic”, a declarat Carmen Georgescu, Director de Marketing si Comunicare al Electrolux Romania.
Noul tip de eticheta mentioneaza nivelul de zgomot, iar performantele si caracteristicile electrocasnicelor sunt indicate printr-un sistem de pictograme, care va inlocui textul existent pe etichetele actuale. Pictogramele au rolul de a transpune detaliile tehnice ale produselor intr-un limbaj accesibil pentru consumatori.
Imbunatatiri aduse clasei energetice A
Spre deosebire de vechea eticheta, cea noua aduce cateva modificari clasei energetice A. Astfel, nivelul de energie consumat in modul stand-by a fost inclus in consumul anual de energie. Acest consum anual total este indicat pe noua eticheta si utilizat drept criteriu de clasificare a electrocasnicelor.
“Vechea eticheta, introdusa la mijlocul anilor ’90, nu mai reflecta realitatea actuala a pietei de electrocasnice. Tehnologia utilizata de producatori a evoluat extrem de mult, iar performantele produselor fac ca modul actual de etichetare sa fie depasit. Noua eticheta este mai explicita si mai avantajoasa pentru consumatori, care vor fi mai bine informati cu privire la gradul de eficienta energetica al electrocasnicelor de pe piata. In acelasi timp, acest mod de etichetare va contribui la eliminarea progresiva a electrocasnicelor cu eficienta energetica redusa, fapt care ii va determina pe producatori sa se alinieze noilor cerinte si sa lanseze tot mai multe produse eco-friendly”, a completat Carmen Georgescu.
Noua eticheta energetica, pe scurt:
- Va adauga trei clase suplimentare, A+, A++ si A+++ (nou introdusa), schemei initiale de clasificare de la A la G
- Comparativ cu electrocasnicele standard din clasa A, cele din clasa A+++ au un consum de energie cu 60% mai mic; cele din clasa A++ cu 40% mai mic; iar cele din clasa A+, cu 20% mai mic
- Clasele A, A+ si A++ vor avea o limita mai mare a indicelui de eficienta energetica, incurajand astfel eliminarea treptata a electrocasnicelor cu eficienta redusa
- Textul care continea caracteristicile tehnice ale echipamentelor va fi inlocuit de pictograme accesibile consumatorilor din intreaga Europa
- Noua eticheta va fi identica in toate statele Uniunii Europene
- Eticheta indica nivelul de zgomot produs de echipamente