Tradiţie şi contemporaneitate
Formarea unei specificităţi gastronomice pentru diferite popoare este legata de tradiţiile ancestrale ale comunităţilor ce le alcatuiesc, în acelaşi timp, originalitatea gastronomica este influenţatâ de geografia regiunii respective, de factorii climatici care asigura mediul de viaţa şi de posibilităţile de cultivare a terenurilor, de resursele de hrana moştenite sau introduse în diferite areale şi mai ales de retete culinare ale acestor regiuni.
Aşa cum se ştie, pentru evrei casa este căminul lor mitic, sursa de putere şi de bogăţie sufletească. Indiferent unde au ajuns, în căutarea unei vieţi mai bune, atunci când se întorc descoperă în cămin hrana şi abundenţa la care au sperat plecând în lume. De aceea,căminul este sursa sărbătorilor tradiţionale evreieşti, festivităti si ritualuri care au loc în jurul bucătăriei.
Aşa cum s-a precizat în Talmud, mâncărurile numite cuşer sunt permise (mamiferele rumegătoare: vita, oaia, capra, cervideele vânate, dar la toate, numai partea din faţă), iar cele interzise sunt numite treif (porcul, iepurele, ursul, balena).
Tot aşa, şi păsările se împart în cuşer (găina, raţa, gâscă, porumbelul, fazanul), pe când păsările de pradă (care îşi prind hrana cu ghearele) sunt treif. Dintre peşti, toţi cei care au aripioare şi solzi sunt cuşer, dar pisica de mare, tiparul, delfinul şi rechinul sunt treif. Mai trebuie precizat că există o interdicţie biblică: „un vitei nu trebuie gătit in laptele mamei sale”; astfel este interzis să se consume carne şi produse lactate în acelaşi timp, dar este permisă consumarea lor separată, dacă între ele a trecut un interval de timp mai mare de 6 ore.