Comportamentul uman evolueaza constant si, o data cu el, tot ceea ce ne inconjoara. Bucataria anului 2010 este un exemplu in acest sens. Granitele dintre activitatile sociale si gatit se estompeaza, iar bucatariile si sufrageriile noastre se transforma intr-un nou tip de incapere – Camera de Socializare (the Social Room).
Secretele bucatariilor sunt dezvaluite in noul raport Chef’s Table Confidentials. Electrolux, furnizor de electrocasnice al celor mai cunoscute restaurante din lume, i-a reunit pe faimosii maestri bucatari Alain Ducasse, Mathias Dahlgren si Tetsuya Wakuda pentru a discuta cele mai noi tendinte in materie de bucatarii.
Unul dintre cele mai vizibile trenduri in domeniu este modul in care bucuria de a gati produce o modificare fundamentala in arhitectura fizica si mentala a caminelor noastre.
“Oamenilor le place sa fie in legatura cu bucataria atunci cand se afla in sufragerie, de aceea designul interior al bucatariilor seamana din ce in ce mai mult cu aspectul altor incaperi. Are loc o sinteza la nivel estetic. Cele doua incaperi se transforma intr-una singura”, a declarat Henrik Otto, Senior VP Global Design, Electrolux.
Camera de Socializare (the Social Room) ne permite sa ii impresionam pe invitatii nostri cu maiestria noastra culinara, sa avem propriul spatiu, dar in acelasi timp, sa si socializam si sa gatim impreuna cu invitatii.
“Vedem din ce in ce mai mult cum restaurantele dispun de bucatarii deschise. Devenind mai transparente, aceste restaurante ofera clientilor o experienta completa. Acelasi rationament este valabil si in cazul bucatariilor de acasa, ceea ce va avea un impact real asupra designului bucatariilor”, declara Henrik Otto.
O sinteza estetica
Pana acum, peretii dintre bucatarie si sufragerie au fost eliminati cu totul, insa acum vedem cum elemente functionale si anumite materiale sunt integrate in ambele zone ale caminului. Zona de gatit nu mai este o incapere clar delimitata si izolata.
“Mobila pe care o alegi pentru bucatarie poate sa fie la fel de bine potrivita si pentru sufragerie sau pentru birou; materiale de calitate superioara sunt folosite pentru zona bucatariei. De exemplu, in locul rafturilor se folosesc sertare. Nu mai exista manere la dulapuri, iar sticla este un element popular pentru bucatarie”, spune Henrik Otto.
Definitia Camerei de Socializare (Social Room)
Potrivit lui Henrik Otto, acestea sunt semnele prin care iti poti da seama ca o noua camera din casa ta se transforma:
1. Fara limite
Este greu sa delimitezi unde incepe si unde se opreste zona de gatit. Aceasta se uneste cu zonele din apropiere si nu mai este o incapere separata, clar delimitata.
2. Mobila functionala
Camera de Socializare (the Social Room) are un design individualist. Mobila cu functionalitate inspirata din sufragerie, din birou si din mobilierul exterior isi face intrarea in zona de gatit a casei.
3. Suprafete de socializare
Zonele de gatit sunt suficient de mari pentru mai multi oameni, iar suprafetele sunt potrivite atat pentru prepararea, cat si pentru prezentarea mancarii.
4. Folosirea materialului
Materiale de inalta calitate, altadata folosite pentru spatii precum sufrageriile, sunt acum utilizate in zona de gatit a casei.
5. Transferul utilizarii
Functiile traditionale ale bucatariei sunt transferate catre alte parti ale casei. Un mini-frigider incorporat in masuta de cafea isi indeplineste mai bine misiunea de a depozita bauturile decat in orice alta incapere, iar o insula de gatit poate fi folosita la fel de bine si pe post de birou.
Evolutia Camerei de Socializare
Cum a evoluat Camera de Socializare, mai exact? Pe vremea preistoricilor, primele bucatarii erau nuclee de siguranta, in pesteri, in jurul focului. Cand au descoperit agricultura, oamenii au creat bucataria din curte, un loc unde mancarea era atat preparata, cat si servita. Pana in prezent, designul bucatariei moderne a fost influentat serios de evolutia societatii industriale.
- Oamenii s-au mutat la oras si au creat incaperi similare atelierelor, unde mancarea era pregatita. Servirea se facea in alta parte.
- Revolutia industriala a fost contextul in care a aparut taramul gospodinei, regina singuratica a cuptorului de gatit.
- Pregatirea mancarii alaturi de invitati, ca activitate de socializare, a devenit din nou populara in anii ’70, ca o pozitionare politica in timpul revoltelor studentesti.
- In timpul anilor ’80, perceptia aceasta s-a alterat, iar individul a devenit din nou punctul central al pregatirii hranei.
- Astazi, curentele anilor ’70 si ’80 s-au contopit. Gatitul a devenit o chestiune de statut, o ocazie de afirmare in fata celorlalti. Ia nastere versiunea moderna a bucatariei de curte. Dintr-o data, nu mai este considerat nepoliticos sa-ti rogi invitatii sa ia parte la gatit. Din contra, este dezirabil.