Cel mai trist eveniment din viata oricarui om – moartea – a constituit inca din cele mai vechi timpuri un prilej de organizare a unor ceremonii funerare, formate din numeroase obiceiuri, incarcate de semnificatii. Aceste ritualuri funebre erau in conformitate cu credintele oamenilor care locuiau in acele zone, referitoare la soarta sufletului dupa moarte. Aceste ritualuri erau practicate in cadrul unor servicii funerare, organizate de personal specializat.
Desi in decursul veacurilor si in cadrul diferitelor popoare, obiceiurile acestea difereau destul de mult, ele aveau totusi si cateva ritualuri in comun, printre care: citirea cartilor sacre, rostirea de rugaciuni si cantarea de imnuri. Aceste pompe funebre se terminau de obicei cu un elogiu funerar, rostit de catre membri ai familiei, preot sau prieteni ai decedatului.
Daca vom analiza ceremoniile funerare din Antichitate, vom observa diferite obiceiuri si practici funerare. In Scotia, de exemplu, un obicei funerar foarte vechi prevedea ca sa se puna pe pieptul persoanei decedate o farfurie din lemn, continand niste pamant si sare. Fiecare din aceste doua elemente avea semnificatia sa; astfel, pamantul era un simbol al trupului, care se descompunea si ajungea sa fie una cu pamantul, iar sarea era un simbol pentru suflet, care nu dispare dupa moarte.
In cadrul serviciilor de pompe funebre din Grecia Antica, existau obiceiuri nesanatoase, care au fost eliminate de-a lungul timpului. De exemplu, exista la inceput obiceiul ca oamenii sa fie ingropati in casele lor – care erau parasite din acest motiv de catre supravietuitorii din familie; s-a renuntat ulterior la acest obicei din cauza bolilor infectioase care au aparut de la defuncti, si care i-au molipsit pe cei ramasi in viata; de aceea, pentru a elimina riscul unor asemenea imbolnaviri, grecii au fost ingropati dupa aceea departe de localitati si pe insule pustii.
Alte servicii funerare – cum erau de exemplu cele din tarile de pe continentul african – includeau (in vechime) obiceiul canibalismului post-mortem. In Egiptul Antic exista renumita practica funerara de conservare a cadavrelor prin mumificare, in care se foloseau diferite uleiuri si substante pentru imbalsamare. Amanunte despre obiceiurile funerare folosite de egipteni gasim din plin in literatura egipteana, care abunda in texte referitoare la moarte si la viata de apoi.
Acele servicii funerare care erau prestate la egipteni incepeau cu transportarea sarcofagului (si a tuturor materialelor necesare ingroparii) pana la fluviul Nil, unde erau depuse intr-o barca incadrata de statuile lui Isis si Neftis. Intregul cortegiu funerar traversa apoi Nilul, iar vaduva se vaita cu glas tare. Ultimele ritualuri funerare constau in deschiderea gurii defunctului (pentru a reinsufleti energia vitala a celui mort) si coborarea sarcofagului in cavou.