Petruta Serban. Poezie contemporana. Poezie moderna. Poezie abstracta.
Poeta Petruta Serban, un suflet de o extraordinara sensibilitate, ne creeaza posibilitatea sa exploram momente din viata si trairi extraordinare, dintr-o perspectiva unica.
Ne vom regasi trairile interioare , exprimate artistic,in fiecare poezie scrisa de poeta Petruta Serban, o artista desavarsita.
Declaratia poetei intrun interviu, in care este intrebata despre sursa inspiratiei sale:
Mmm…dacă cineva ar încerca să caute “teme” în poezia mea, nu cred că ar găsi mai mult de două: iubirea şi viaţa cu toate ale ei. Iubirea mea, care este una toropitoare, uneori calmă, alteori vulcanică, răscolitoare şi generatoare la rîndul ei de iubire, dar continuu dublată de dorinţa de apartenenţă veşnică la sufletul şi carnea Lui. Apoi viaţa, care poate fi despletită şi împletită în milioane de fire, miliarde de poveşti, fiecare o “sursă” de inspiraţie. O natură moartă căreia vreau să-i insuflu viaţă, o scenă pe care probabil unii nici nu o sesizează, o metaforă căzută în moalele capului, Dumnezeu ştie de unde, un lătrat de cîine, un lătrat de om, dureri şi multe altele, sînt tot atîtea trăiri sau puncte de plecare pentru un poem nou.
Rămîn nu mai fug
pentru că nimeni nu poate
să-mi pună sechestru
pe fîntîna cu vise
de cer nu poţi prinde nimic
aşa că rămîn
nu mai fug
decît umbra mea desculţă
pe care o las în faţă
ca să nu calce din greşeală
peste mine
www.petrutaserban.weebly.com