Comunicate

1 Decembrie Ziua Națională a României

Ziua Națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.

În ceea ce priveşte percepţia pe care românii de astăzi o au despre Ziua Naţională, istoricul Adrian Majuru a precizat că fiecare generaţie îşi trăieşte timpul ei şi are proiectele ei de viitor, însă întotdeauna proiectele de viitor ale fiecărei generaţii, indiferent de timpul ei istoric, depind foarte mult de cadrul social, de oportunităţile care îi sunt oferite sau nu.

Ziua Naţională va fi sărbătorită în întreaga ţară prin parade şi diverse evenimente artistice.

Agentia de Turism Toc International, incepand cu anul 2010 a invitata hunedorenii, si nu numai, la sarbatoarea nationala, petrecerea de 1 Decembrie unde fasolea cu ciolan a fost mereu pe placul oamenilor si muzica populara a sporit petrecerea hunedorenilor.

Urmatorii sase ani, hunedorenii au venit la  petrecerea de 1 decembrie organizata de Asociatia Centrul European pentru Dezvoltare Rurala impreuna cu Biroul de Traduceri Sagia Conect Traduceri Hunedoara, sarbatoarea romaniilor care pe langa insemnatatea istorica, semnifica si venirea iernii cu sarbatorile ei atat de mult iubite de noi toti.

Cu mic cu mare toti ne-am strans in diferite restaurante din Hunedoara unde gustul fasolei cu ciolan si a gogosilor ne-au “gadilat” papilele gustative si care ne-au dat energia necesara de a dansa pana la ruprerea opincilor. Una din cerintele acestei petreceri de 1 Decembrie a fost in fiecare an ca fiecare sa vina in straie de sarbatoare, costume populare,  si va spunem drept ca  am fost uimiti  in fiecare an de frumusetea costumelor si a oamenilor care ne-au fost alaturi.

Fotografiile cu petrecerea de 1 Decembrie din toti acesti 6 ani se pot vedea pe siteul castelulcorvinilorhd.ro si pe facebook la adresa https://www.facebook.com/CastelulCorvinilorHD/

Sa aveti o petrecere frumoasa  de 1 Decembrie, la multi ani tuturor romanilor de pretutindeni.

Related posts
Comunicate

Invata-ti copilul cum sa hraneasca pisicile din jurul blocului

Comunicate

Transport containere moloz

Comunicate

De ce este importanta reciclarea plasticului?

Comunicate

Klaus Iohannis ia noi masuri cu privire la raspandirea virusului care face din ce in ce mai multe victime

Sign up for our Newsletter and
stay informed